Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, despre importanta dezbaterii cu privire la drepturile de proprietate intelectuală pe care le are UE asupra vaccinurilor, în contextul în care a exportat jumătate din dozele produse, demonstrându-și astfel rolul pe scena globală – dintre democrațiile occidentale, doar UE a exportat pe scară largă vaccinul – spune eurodeputatul. Mai mult, Cristian Bușoi spune că soluția pentru lipsa de vaccin nu este renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală asupra vaccinului, ci ridicarea restricțiilor de export.
Europarlamentarul român spune că prioritare sunt transferul voluntar de tehnologie și ridicarea interdicțiilor de export, nu renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală pe vaccin.
UE a exportat jumătate din cele 400 de milioane de doze produse și s-a mobilizat de urgență pentru a ajuta India. Există o dezbatere globală intensă despre renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală asupra vaccinului, însă obiectivele acestei dezbateri sunt, de multe ori, mai degrabă geopolitice, decât soluții medicale concrete, care să răspundă la criza majoră cu care se confruntă acum unele state ca India sau Africa de Sud. În primul rând , trebuie spus clar un lucru: dintre democrațiile occidentale, doar UE a exportat pe scară largă vaccinul. Până acum, din cele 400 de milioane de doze produse, UE a exportat jumătate, 200 de milioane, în 90 de țări, dovedind astfel concret, că cea mai bună soluție de ajutor pentru celelalte state este exportul. În al doilea rând, discuția despre asistența acordată altor state trebuie purtată concret și realist, din punct de vedere al soluțiilor urgente.
Cristian Bușoi spune că Uniunea Europeană a demonstrat prin planurile sale de a trimite ajutoare atât Balcanilor de Vest, cât și statelor din parteneriatul Estic, că are abilitatea să o facă și pentru țări terțe, precum India.
„Uniunea Europeană a mobilizat deja resurse pentru un răspuns de urgență în ajutorul Indiei. Centrul de Coordonare a Răspunsului de Urgență, care reprezintă nucleul Mecanismului de Protecție Civilă al UE, colaborează cu guvernele UE pentru a livra oxigen și medicamente pentru India. În plus, UE a activat deja planuri pentru a trimite mai mult de 600.000 de doze pentru statele din Balcanii de Vest și există un plan pentru un ajutor similar pentru statele din Parteneriatul Estic”.
Eurodeputatul spune că cele mai bune măsuri pentru lipsa de vaccin rămân oprirea interdicției de export, dar și donarea dozelor existente și neutilizate.
„Măsura renunțării la drepturile de proprietate intelectuală pentru a permite producția pe scară largă nu este o soluție pe termen scurt. Chiar într-un asemenea scenariu, fabricile nu vor începe automat, să producă „pe bandă” dozele necesare. Experții estimează că pentru a porni o facilitate de producție a vaccinurilor pe tehnologie mARN este nevoie de cel puțin 6 luni”.
Liderii europeni au îndoieli cu privire la renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile Covid-19, o propunere recent susținută de Statele Unite.
Citește și: INTERVIU de Ziua Europei | Miruna Troncotă, expertă în politică europeană: ”Pandemia ne-a perturbat viața, a schimbat priorități politice, a slăbit economiile și a provocat decizii controversate, dar a întărit solidaritatea”